Explorați interiorul Domului din Milano

Primul lucru care îți atrage atenția când pășești în Duomo este Coloane de stâlpi grei care ajung până la tavan. Catedrala are cinci naosuri largi, inclusiv aripile, care sunt împărțite de rânduri de 40 de stâlpi care măsoară uimitor 78 de picioare (24 m) în înălțime și 8 picioare (2,5 m) în diametru. Stâlpii sunt realizați din cărămidă solidă și acoperiți generos cu marmură donată de Gian Galeazzo Visconti, ducele de atunci. Capitelurile stâlpilor sunt bogat decorate, fiecare având opt statui pe el, cu două sau trei cercuri de statui mai mici și ornamente. Stâlpii sunt uniți în partea superioară a bolților eterestre ale catedralei, care sunt căptușite cu sculpturi ornamentate.

Este inevitabil să admirați podeaua cu modele simetrice a Catedralei, deoarece aceasta acoperă întreaga suprafață. Podeaua este realizată complet din marmură. A fost construit de Martino Bassi, folosind schițele arhitectului Pellegrino Tibaldi, care l-a proiectat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Plăcile contigue de marmură Candoglia gri-roz sunt încrustate împreună cu marmura Arzo roșie și neagră Vannera din Lacul Como pentru a forma motive florale spectaculoase. Podeaua a fost supusă multor restaurări și Renovări au dat natura delicată a marmurei Candoglia.

Una dintre cele mai vechi instituții culturale din Milano, Capela Muzicală, este un cor care a fost înființat în 1402. Așezat în prezbiteriul circular, acesta este format dintr-un maestru de muzică, un maestru adjunct, un organist și un cor de copii. De-a lungul anilor, Capela Muzicală a găzduit maeștri precum Vincenzo Ruffo și Giulio Cesare. La un moment dat, organistul era Johann Christian, fiul lui J.S. Bach. Inutil să spun că acest cor este foarte realizat și poate fi ascultat în fiecare duminică la ora 23:00, însoțind celebrarea Euharistiei.

Nava centrală conduce la un frumos prezbiteriu, o secțiune a bisericii rezervată exclusiv clerului care oficiază slujba. Presbiteriul este împărțit într-un semicerc ridicat, înconjurat de 10 stâlpi, iar în mijloc se află un altar înalt antic. Acest altar înalt provine din Bazilica Santa Maria Maggiore, care a fost construită în anul 313 d.Hr. și este un bloc solid de marmură brocatelle. În centrul altarului se află o placă reprezentând un bărbat care ține un sul, despre care se spune că face parte dintr-un sarcofag roman din secolul al III-lea.

Intrând de la ușile fațadei din culoarul sudic al Catedralei, veți găsi o bandă albă care traversează întreaga lățime a clădirii, cu o linie de alamă în centru. Acesta este un cadran solar, construit în 1786. Printr-o gaură de gnomon sculptată în tavan, o rază fină de lumină intră și lovește linia de alamă care indică amiaza solară. De o parte și de alta a liniei de alamă se află mici plăci albe imprimate cu semne zodiacale pentru a indica anotimpul anului.

Muzeul Domului din Milano este o colecție de artefacte care au fost implicate în construcția catedralei între secolele XIV și XIX. Acesta conține sculpturi, picturi, vitralii, tapiserii, modele arhitecturale și mulaje de teracotă care au făcut parte la un moment dat din catedrală. De-a lungul anilor, acestea au fost create din diferite stiluri și artiști și au supraviețuit războaielor și revoltelor. Cu alte cuvinte, istoria fizică a marii catedrale este cea care arată efortul colectiv și minuțios de a o construi. Muzeul a fost inaugurat în 1953.

Este un fapt neobișnuit cunoscut de mulți că sub altarul principal se află o criptă din marmură orbitoare. Denumită oficial Capela Jemale din Duomo, cripta a fost proiectată în secolul al XVI-lea de Pellegrino Tibaldi, artistul preferat al Sfântului Charles Borromeo. Tavanul său în formă de cupolă este împodobit cu gravuri în stuc reprezentând Patimile lui Hristos și Euharistia. În mijloc se află un altar care conține relicve sacre ale Sfântului Charles Borromeo și este înconjurat de coloane toscane din marmură.

Candelabrul Trivulzio este un sfeșnic ramificat de design gotic care a fost donat bisericii încă din 1549. Această piesă uimitoare din metal are multe povești de origine, unii cercetători spunând că a fost creată în secolele al XII-lea și al XIII-lea de către orfevrii italieni, iar alții spun că provine din atelierele pariziene, deoarece acest stil era des întâlnit în bisericile franceze. Piesa originală a venit incompletă, cu doar patru piese, iar un sculptor și bronzist milanez, Giovanni Busca, a fost însărcinat să finalizeze lucrarea ca un model din opt piese.

Există altare mai mici situate în Duomo Milano. În mare parte sculptate în piatră, aceste altare conțin un amestec de sculpturi în relief și statui înconjurate de piloni de marmură. În transeptul din dreapta, veți găsi Altarul Madonei și al Copacului. În partea sudică a acesteia se află altarul San Giovanni Bono, un aranjament elaborat de sculpturi în stil clasic. Deși arată ca o singură piesă, altarul este o colecție de sculpturi diferite. Un alt obiectiv remarcabil este altarul Sfântului Iosif.

Ea este menționată încă din secolul al XIV-lea. Construită timp de doi ani de fratele Martino de Stremidi, orga originală era atât de masivă încât trebuia să fie acționată cu ajutorul unei roți mari mișcată de doi oameni. În timpul reformei arhitecturale a bisericii, altarul a fost montat în cele din urmă de o parte și de alta a altarului mare din prezbiteriu. Este ornamentată cu sculpturi detaliate și învelișuri pentru tuburile de orgă. Prin numeroase restaurări, orga a fost transformată dintr-un instrument mecanic într-unul acționat electric.

În stânga altarului se află statuia Sfântului Bartolomeu jupuit, despre care se spune că a fost terminată în 1562. Este una dintre cele mai proeminente statui din Catedrală și este cunoscută pentru designul său sumbru. Acesta prezintă o statuie aproape în mărime naturală a Sfântului Bartolomeu a cărui piele a fost îndepărtată cu brutalitate, expunându-i carnea și mușchii cruzi. Veșmântul înfășurat în jurul umărului său nu este un veșmânt, ci pielea sa. Conform tradiției, Sfântul Bartolomeu, un ucenic al lui Iisus, a fost jupuit de viu.

Zona arheologică a Domului din Milano este situată sub Catedrală. Zona conține rămășițele baptisteriului creștin al Sfântului Ioan, rămășițele Bazilicii Santa Tecla și un fost cimitir. Se spune că baptisteriul a fost construit în 387 și demolat în 1394, în timp ce bazilica Santa Tecla datează tot de la începutul secolului al IV-lea și se afla alături de bazilica Santa Maria Maggiore. Un fapt uimitor este că rămășițele straturilor demolate ale structurii și marmura au rămas necunoscute până la excavarea lor în 1961.